„Casa asta mica si frumusica pare atat de simplu de construit incat imi vine chiar acum sa comand proiectul si sa ma apuc de constructie!” Cam asa ar spune majoritatea vizitatorilor care au venit pe acest site fiind atrasi de casa asta mica si simpla. Desigur, si bugetul mic de constructie are o pondere importanta la alegerea acestui proiect de casa.

Daca ai rabdare cateva minute, iti voi prezenta mai multe detalii despre aceasta casa mica. Chiar si un pret la rosu si la cheie iti voi spune. Asadar, ramai pana la final si ramai atent!

Plan PARTER. Intrarea se face prin intermediul unui mic hol de 2.69 mp. Inaintand, vom ajunge intr-un hol de13,52 mp, ce leaga intreaga casa. Compartimentarea este impartita virtual in doua zone: zona de zi si zona de noapte. Zona de noapte se afla in partea dreapta si este compusa din 3 dormitoare si o baie. Un dormitor dispune si de un dressing.

In partea stanga se afla zona de zi. Un living room de 25,51 mp si o bucatarie open space de 7,46 mp sunt principalele puncte de interes din aceasta zona. Mai sunt si alte spatii aditionale pe care te invit sa le descoperi si singur studiind planul de mai jos. De remarcat ar fi si faptul ca din living room se poate iesi pe o frumoasa terasa exterioara.

Nu te-ai fi asteptat la o astfel de compartimentare, cele 3 dormitoare fiind ciresele de pe tort, daca ar fi sa prezint cateva avantaje ale acestei case. Nu sunt cele mai mari dormitoare dar sa nu uitam ca este vorba de o casa ieftin de construit. Trebuie sa fim si noi mai intelegatori iar dormitorul poate sa fie primitor chiar si mai micut. In cazul caselor mici si economice cel mai important este ca zona de zi sa fie spatioasa si incapatoare atunci cand se aduna toata familia.

Un alt avantaj al acestui proiect este impartirea inteligenta in doua zone, astfel incat sa beneficieze de liniste cei care se odihnesc iar cei care isi petrec timpul in living sau pe terasa sa nu fie stingheriti de nimeni.

Nota! Daca privesti atent planul acestei case, poti observa si niste scari desenate acolo. Nu, nu e o casa cu mansarda dar poti foarte bine sa amenajezi  si sa folosesti spatiul din pod dupa bunul plac. Sau, iti comanzi acest proiect astfel incat sa fie unul de casa cu mansarda si ai inca doua dormitoare disponibile. Mai jos iti dau si o sugestie de compartimentare.

Avand amprenta construita la sol de doar 122,82 metri patrati, aceasta casa poate fi construita pe parcele de teren cu latimea de minim 20 metri. Lungimea poate fi cat doresti dar nu mai putin de 18 metri.

Estimare cost constructie. Sa presupune ca ai un teren disponibil cu toate utilitatile pregatite, construibil. Exceptand celelalte costuri legate de proiect, avize, autorizatia de constructie si alte documente indispensabile, costul estimat al acestei case este unul decent, suportabil si de catre cei cu venituri mici.

La rosu, manopera si materialele, 29 mii euro. La cheie, manopera si materialele, 48 mii euro.

sursa: pracownia-projekty.dom.pl